RACHELA Cap. 1

CAPITOLUL 1

Nicolas, un baiat de 12 ani, sosise împreună cu familia lui în orășelul "Promise" , undeva în zona Texas, unde tatăl lui, pilot de avion comercial, copilărise
și decisese să revină din nou în oraș, pentru a locui împreună cu familia lui, departe de aglomerația urbană. Nicolas era un băiat singuratic, prefera să stea retras, nu prea îi plăcea sa socializeze cu nimeni. Însă el nu știa, că viața lui va lua o întorsură neașteptată în momentul când apăruse în oraș.

Căldura de afară, făcea ca asfaltul șoselei să fiarbă precum smoala. Undeva din depărtare, se întrezărea o mașină venind de departe. Nicolas stătea in mașină cu căștile în urechi, ascultând muzică, mama lui și tatăl lui, discutau aprins unul cu altul despre venirea lor în noul oraș. La un moment dat, mama lui se întoarse spre băiat.

- Nicolas, am ajuns, sigur o să îți placă...

Băiatul ridică privirea la mama lui, uitându-se fix în ochii ei. Ochii albaștrii ai băiatului o fixau ne-ncetat pe mama lui, o femeie în jur de 44 de ani, brunetă, părul scurt, ochii verzi, mari. Nu schiță nici un gest, lăsând ochii în pământ. Mama lui zâmbi încet, apoi se întoarse cu fața la drum. Ajunseseră în oraș, un orășel cu case mici deoparte și de alta, cu multă verdeață în jur. Câteva magazine se vedeau pe marginea drumului, câțiva oameni, discutau la niște mese în fața unui bar ce părea destul de vechi. Părea un oraș liniștit, unde oamenii își duceau viața în liniște. Trecuse jumătate de oră, ei ajunseseră la o casă cu două etaje, o grădină cu flori, precum și o mică fântână. Nicolas coborâ din mașină, începând să privească în jurul lui, florile, casa, precum și fântâna. Mama lui veni din urmă lăngă el. 

- Îți place Nicolas ?

El se uită la mama lui, pe semne că nu prea era încântat de a-și părăsi vechea locuință precum și prietenii. Tatăl lui veni din urmă cu niște bagaje.

- Haideți să intrăm. 

Tatăl lui se apropie de Nicolas, mângâindu-l încet pe cap.

- O să fie bine, Nicolas. 

Băiatul la un moment dat, zări o casă mai sus pe un deal. Era o casă ce părea ruptă de celelalte case, o casă roșie cu o livadă de mere. 

- Mamă, cine locuiește acolo sus ?

Mama lui se uită în direcția unde băiatul îi arătă.

- Nu știu scumpule. 

Nicolas intră în noua lor casă. În interior era pe deoparte și alta câteva tablouri, in față erau niste scări care cel mai probabil duceau la etaj. Apoi se uită în stânga lui, spre un salon, unde văzuse un pian. El intră în salon începând să cerceteze încăperea. O masă mare niște scaune în jurul ei, pe un perete atârna un ceas cu pendul, părea o casă veche, unde se putea simții, fantomele trecutului acestei case. La un moment dat, mama lui intră in salon.

- Nicolas, mergem la etaj să desfacem bagajele.

Nicolas se duse cu mama lui spre etaj, urcand treptele de lemn vechi care scârțâiau sub picioarele lor. Ajunseseră la etaj, Nicolas se opri în fața unei ferestre, începând să se uite spre casa de pe deal. El nu știa, însă ceva îl atrăgea spre acea casă. Afară câțiva nori, începuseră să acoperele soarele, anunțând ploaie. Băiatul rămase cu privirea spre casă, parcă fusese hiptnotizat. 

- Nicolas, am aranjat hainele în dulap. 

Băiatul se uită la mama lui. 

- Mamă ...

- Da ?!

- Pot să mă plimb pe afară ?

- Desigur, dar nu te duce prea departe. 

- Am înțeles mamă.

Nicolas fugi spre scări coborând la parter, apoi ieși afară pe ușă. Afară, o briză de aer, îi rasfiră părul băiatului.  El se uită spre casa de pe deal, își pusese în gând să o exploreze. Se uită spre etaj unde mama lui aranja camera, apoi la tatăl lui, care tăia niște lemne. Băiatul cu pași înceți se îndreptă spre ieșirea din curte. Ieși afară, apoi cu pași calmi, se îndreptă spre casa de pe deal. Cu cât înainta, cu înatât inima lui începuse să îi bată nefiresc  piept. Ajunse în fața casei, unde o grădină mare, precum și o piscină veche, se văzură în fața lui, apoi casa...Casa părea foarte veche, băiatul începuse să se întrebe dacă în această casă locuia cineva. El își făcuse curaj, intrând înăuntru, apoi se îndreptă spre partea din spate a gradinii, uitându-se la florile din grădină plantate in ordine. La un moment dat, văzuse o portiță, o deschise pășind cu grijă in interior. In fața lui era o leagăn cu barele ruginite, se vedea că timpul își pusese amprenta pe el. Se apropie de leagăn, oprindu-se în fața lui. Închise ochii, încercând să miroasă parfumul florilor si a plantelor. Brusc, la un moment dat, în spatele lui se auziră niste pași. El tresări întorcându-se în direcția de unde venea zgomotul. În fata lui, stătea o fată. Avea părul blond, lung până pe umeri, purta o cămașă lungă până la genunchi, era desculță, ochii ei verzi, buzele ei perfecte, tenul pielii ei era neted. Băiatul rămase blocat, nu mai văzuse niciodată o fată atât de frumoasă. Frumusețea fetei, îl facea să respire repede, ca și cum încerca să tragă cât mai mult oxigen în piept, inima lui începuse să îi bată cu putere în piept. Stătea pur și simplu, uitându-se în ochii ei. Băiatul se înroși, imediat se auzi o voce calmă, minunată.

- Tu cine ești ? 

Băiatul nu știa ce să-i răspundă fetei. Era blocat în ochii ei.

- Eu....Eu sunt...(tăcere)

Fata se apropie de el, băiatul îi simți parfumul ei, apoi se dăduse doi pași mai în spate. Fata se opri în fața lui. 

- Să știi că nu te mănânc. 

Fata zâmbi, apoi se așeză în leagăn începând să se dea în el. Nicolas stătea uitându-se fără replică la fată. Privirea lui, îi căzuse pe picioarele goale ale fetei.

- Știi, eu m-am mutat la casa din vale...

Brusc, fata îl întrerupse

- Ți-a mâncat pisica limba ? 

Fata începuse să râdă, uitându-se în ochii băiatului. Ce ochi frumoși putea sa aibe fata, părul ei lung, blond, îl facea pe băiat să i se taie reprirația. 

- Nu, eu...eu, locuiesc la casa din vale. Azi-am mutat si mă plimbam, și am foat atras de interiorul acestei case...și...

Din nou se auzi glasul fetei

- Și ai intrat....

Baiatul roșu la față

- Da. Nu a fost intenția mea...

Din nou fata il întrerupse

- Cum te cheama ?

Baiatul frecându-si mâinile. 

- Nicolas. Pe tine ?

Fata sări din leagăn brusc, în picioare, precul o gimnastă profesionistă. 

- Rachella. 

Rachella, ce nume frumos, la fel ca ea începuse să gândească băiatul. 

- Căți ani ai ?

Băiatul nu așteptă prea mult, replicând imediat.

- 12 ani, tu ?

- Eu am 11 ani. 

Cu cât fata se uita din ce în ce mai adânc în ochii lui, cu atât, Nicolas simțea cum inima lui începuse să-i bată cu putere în piept din ce în ce mai tare.

SFÂRȘITUL CAPITOLUL 1