RACHELA Cap. 2

     

                   CAPITOLUL II

Nicolas stătea pironit în fața frumoasei fete. Se gândea că era prima dată în viața lui când rămăsese fără cuvinte. La un moment dat, se auzi glasul fetei :

- Unde locuiești ? 

Fata începuse să se învârte cu mâinile ridicate perpendicular. Nicolas se uita la părul ei blond care se răsfira prin aer de la adierea vântului. Băiatul simțea parfumul îmbietor de șampon ce venea dinspre părul fetei, părul ei blond se revărsase ca o cascadă pe umerii fetei în momentul când ea se opri.

- Locuiesc mai jos cu câteva case.

Băiatul se uita în acest timp în ochii fetei, ochii ei străluceau în timp ce seuita la el pătrunzător în ochi. Rachela se lăsă pe vine, trecându-și rochia pe sub picioare.

- Și spune-mi Nicolas, cu ce te ocupi ? Ești la școală ?

Întrebările fetei îl făceau să aibă o stare de nervozitate 

- Încă nu. O să încep în curând. M-am mutat cu familia de curând în acest oraș. 

Fata se uita cu atentie in ochii lui, analizându-i toate expresiile feței. Nicolas avea o stare de nervozitate, evitând să se uite în ochii fetei. Ochii ei îl hiptnotizau iar asta îl făcea să aiba o stare ne nervozitate. El totuși îi urmărea fiecare miscare a ei, se uita la picioarele ei călcând cu grijă pământul. Părul fetei căzut pe umeri, strălucea înumina soarelui. Buzele ei luceau în razele soarelui. Ea se apropie de el, el se dăduse mai în spate.

- De ce îți este frică ?

Băiatul voia să se disculpe ca și cum fusese acuzat de o crimă.

- Eu ? Nu, nu mă tem.

Ea zâmbind

- Ba eu cred că te temi.

Băiatul ferm

- Nu.

Ea zâmbind

- Ba da.

Apoi ea se întoarse cu spatele la el. El îi abaliza din nou părul, vântul rasfirându-i fiecare fir de păr.

- Chiar îți este frică de mine ?

Adevărul era că îi era frică să stea în preajma ei, nu din cauza faptului că ea putea să îl mănânce, dar pur și simplu, datorită frumuseții fetei. Ea se întoarse apoi brusc îi întinse mâna zâmbindu-i. Pentru Nicolas, era probabil cel mai frumos zâmbet pe care îl văzuse. 

- Vrei să fim prieteni ?

Nicolas ramăsese pe loc, ca si cum fusese împietrit de o vrăjitoare. 

- Da. Vreau.

El întinse mâna, dând mâna cu fata. El îi simții mâinile ei reci, dar totuși atât de fine. Nicolas simții furnicături în tot corpul, dar avea o senzație plăcută. El își desprinse mâna lui de a fetei. 

- Eu trebuie să plec.

Fata se uită atentă în ochii lui. 

- Așa devreme ?

- Da, mama o să se îngrijoreze.

Fata lăsă capul în jos.  Băiatul se uită la ea, nu știa ce o supărase. 

- S-a întâmplat ceva?

Fata ridică ochii, ochii ei erau triști. Băiatul nu știa ce o supărase.

- Tu? Mama ta nu se îngrijorează pentru tine ? 

Ea se uită in ochii lui.

- Eu, nu am mamă. Mama mea a murit când m-am născut eu. 

Nicolas lăsă privirea în jos. 

Tatăl tau...

- Nici tată. A murit acum 2 ani.  

Băiatul din ce în ce mai curios 

- Locuiești singură ?

Fata ridică din nou ochii.

- Locuiesc cu mătușa mea.

Băiatul se uită înspre casa ei. O casă mare cu trei nivele. Evident că fata nu o ducea rău. Apoi, el coborâ ochii la fată uitându-se insistent la ea. Ochii ei erau misteriosi, părea ca o nălucă ce se ivise în vis, apoi îi privi picioarele goale.

- Nu îți este frig descuță ? 

Fata se uită la picioarele ei apoi la băiat.

- Nu, sunt obișnuită. Îmi place să simt iarba sub picioarele mele, este o senzație plăcută. Ar trebui să încerci și tu asta. 

Băiatul continua să se uite la ea, apoi își aduse aminte că plecase de acasă fără să spună nimic părinților lui.

- Știi, eu trebuie să plec. Mama trebuie să fie îngrijorată.

Fata se apropie de el, apoi brusc, se apropie de fața lui sărutându-l pe obraz. El îi simți buzele ei moi ce se lipiseră de obrazul lui, niște buze moi, fine, precum și parfumul fetei, care îl "lovea" fără milă. Băiatul rămăsese paralizat, era primul sărut pe care îl primise de la o fată. 

- Atunci...atunci ne mai vedem ?!

El începuse să se bâlbâie, pe seamă că sărutul îi lăsase o amprentă asupra psihicului lui.

- Desigur, dacă și tu vei vrea. Dacă ne mai întâlnim, as vrea să îți arăt lacul de la capătul celalalt al pădurii.

În tot acest timp, mama băiatului ei, devenise din ce în ce mai îngrijorată. Tatăl băiatului intră în casă cu o stivă de lemne.

- Dragule, Nicolas a plecat de ceva vreme și nu s-a mai întors. 

Tatăl lui, care începuse să aranjeze lemnele lângă șemineu, un șemineu vechi, rustic, unde în interiorul lui, încă se putea vedea urmele de lemne arse, întorcându-se cu fața spre ea. Avea o calmitate in privire, ca și cum nimic nu se întâmplase.

- Draga mea, lasă băiatul în pace. O sa vină. Cu siguranță explorează imprejurimile, la urma urmei, este un loc străin pentru el.

RACHELA Cap. 1

CAPITOLUL 1

Nicolas, un baiat de 12 ani, sosise împreună cu familia lui în orășelul "Promise" , undeva în zona Texas, unde tatăl lui, pilot de avion comercial, copilărise
și decisese să revină din nou în oraș, pentru a locui împreună cu familia lui, departe de aglomerația urbană. Nicolas era un băiat singuratic, prefera să stea retras, nu prea îi plăcea sa socializeze cu nimeni. Însă el nu știa, că viața lui va lua o întorsură neașteptată în momentul când apăruse în oraș.

Căldura de afară, făcea ca asfaltul șoselei să fiarbă precum smoala. Undeva din depărtare, se întrezărea o mașină venind de departe. Nicolas stătea in mașină cu căștile în urechi, ascultând muzică, mama lui și tatăl lui, discutau aprins unul cu altul despre venirea lor în noul oraș. La un moment dat, mama lui se întoarse spre băiat.

- Nicolas, am ajuns, sigur o să îți placă...

Băiatul ridică privirea la mama lui, uitându-se fix în ochii ei. Ochii albaștrii ai băiatului o fixau ne-ncetat pe mama lui, o femeie în jur de 44 de ani, brunetă, părul scurt, ochii verzi, mari. Nu schiță nici un gest, lăsând ochii în pământ. Mama lui zâmbi încet, apoi se întoarse cu fața la drum. Ajunseseră în oraș, un orășel cu case mici deoparte și de alta, cu multă verdeață în jur. Câteva magazine se vedeau pe marginea drumului, câțiva oameni, discutau la niște mese în fața unui bar ce părea destul de vechi. Părea un oraș liniștit, unde oamenii își duceau viața în liniște. Trecuse jumătate de oră, ei ajunseseră la o casă cu două etaje, o grădină cu flori, precum și o mică fântână. Nicolas coborâ din mașină, începând să privească în jurul lui, florile, casa, precum și fântâna. Mama lui veni din urmă lăngă el. 

- Îți place Nicolas ?

El se uită la mama lui, pe semne că nu prea era încântat de a-și părăsi vechea locuință precum și prietenii. Tatăl lui veni din urmă cu niște bagaje.

- Haideți să intrăm. 

Tatăl lui se apropie de Nicolas, mângâindu-l încet pe cap.

- O să fie bine, Nicolas. 

Băiatul la un moment dat, zări o casă mai sus pe un deal. Era o casă ce părea ruptă de celelalte case, o casă roșie cu o livadă de mere. 

- Mamă, cine locuiește acolo sus ?

Mama lui se uită în direcția unde băiatul îi arătă.

- Nu știu scumpule. 

Nicolas intră în noua lor casă. În interior era pe deoparte și alta câteva tablouri, in față erau niste scări care cel mai probabil duceau la etaj. Apoi se uită în stânga lui, spre un salon, unde văzuse un pian. El intră în salon începând să cerceteze încăperea. O masă mare niște scaune în jurul ei, pe un perete atârna un ceas cu pendul, părea o casă veche, unde se putea simții, fantomele trecutului acestei case. La un moment dat, mama lui intră in salon.

- Nicolas, mergem la etaj să desfacem bagajele.

Nicolas se duse cu mama lui spre etaj, urcand treptele de lemn vechi care scârțâiau sub picioarele lor. Ajunseseră la etaj, Nicolas se opri în fața unei ferestre, începând să se uite spre casa de pe deal. El nu știa, însă ceva îl atrăgea spre acea casă. Afară câțiva nori, începuseră să acoperele soarele, anunțând ploaie. Băiatul rămase cu privirea spre casă, parcă fusese hiptnotizat. 

- Nicolas, am aranjat hainele în dulap. 

Băiatul se uită la mama lui. 

- Mamă ...

- Da ?!

- Pot să mă plimb pe afară ?

- Desigur, dar nu te duce prea departe. 

- Am înțeles mamă.

Nicolas fugi spre scări coborând la parter, apoi ieși afară pe ușă. Afară, o briză de aer, îi rasfiră părul băiatului.  El se uită spre casa de pe deal, își pusese în gând să o exploreze. Se uită spre etaj unde mama lui aranja camera, apoi la tatăl lui, care tăia niște lemne. Băiatul cu pași înceți se îndreptă spre ieșirea din curte. Ieși afară, apoi cu pași calmi, se îndreptă spre casa de pe deal. Cu cât înainta, cu înatât inima lui începuse să îi bată nefiresc  piept. Ajunse în fața casei, unde o grădină mare, precum și o piscină veche, se văzură în fața lui, apoi casa...Casa părea foarte veche, băiatul începuse să se întrebe dacă în această casă locuia cineva. El își făcuse curaj, intrând înăuntru, apoi se îndreptă spre partea din spate a gradinii, uitându-se la florile din grădină plantate in ordine. La un moment dat, văzuse o portiță, o deschise pășind cu grijă in interior. In fața lui era o leagăn cu barele ruginite, se vedea că timpul își pusese amprenta pe el. Se apropie de leagăn, oprindu-se în fața lui. Închise ochii, încercând să miroasă parfumul florilor si a plantelor. Brusc, la un moment dat, în spatele lui se auziră niste pași. El tresări întorcându-se în direcția de unde venea zgomotul. În fata lui, stătea o fată. Avea părul blond, lung până pe umeri, purta o cămașă lungă până la genunchi, era desculță, ochii ei verzi, buzele ei perfecte, tenul pielii ei era neted. Băiatul rămase blocat, nu mai văzuse niciodată o fată atât de frumoasă. Frumusețea fetei, îl facea să respire repede, ca și cum încerca să tragă cât mai mult oxigen în piept, inima lui începuse să îi bată cu putere în piept. Stătea pur și simplu, uitându-se în ochii ei. Băiatul se înroși, imediat se auzi o voce calmă, minunată.

- Tu cine ești ? 

Băiatul nu știa ce să-i răspundă fetei. Era blocat în ochii ei.

- Eu....Eu sunt...(tăcere)

Fata se apropie de el, băiatul îi simți parfumul ei, apoi se dăduse doi pași mai în spate. Fata se opri în fața lui. 

- Să știi că nu te mănânc. 

Fata zâmbi, apoi se așeză în leagăn începând să se dea în el. Nicolas stătea uitându-se fără replică la fată. Privirea lui, îi căzuse pe picioarele goale ale fetei.

- Știi, eu m-am mutat la casa din vale...

Brusc, fata îl întrerupse

- Ți-a mâncat pisica limba ? 

Fata începuse să râdă, uitându-se în ochii băiatului. Ce ochi frumoși putea sa aibe fata, părul ei lung, blond, îl facea pe băiat să i se taie reprirația. 

- Nu, eu...eu, locuiesc la casa din vale. Azi-am mutat si mă plimbam, și am foat atras de interiorul acestei case...și...

Din nou se auzi glasul fetei

- Și ai intrat....

Baiatul roșu la față

- Da. Nu a fost intenția mea...

Din nou fata il întrerupse

- Cum te cheama ?

Baiatul frecându-si mâinile. 

- Nicolas. Pe tine ?

Fata sări din leagăn brusc, în picioare, precul o gimnastă profesionistă. 

- Rachella. 

Rachella, ce nume frumos, la fel ca ea începuse să gândească băiatul. 

- Căți ani ai ?

Băiatul nu așteptă prea mult, replicând imediat.

- 12 ani, tu ?

- Eu am 11 ani. 

Cu cât fata se uita din ce în ce mai adânc în ochii lui, cu atât, Nicolas simțea cum inima lui începuse să-i bată cu putere în piept din ce în ce mai tare.

SFÂRȘITUL CAPITOLUL 1